Pavel Durov, fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, l-a acuzat pe șeful agenției franceze de informații externe (DGSE), Nicolas Lerner, că i-a cerut să cenzureze vocile conservatoare din România înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Durov a făcut precizarea într-un mesaj pe platforma sa adăugând că a refuzat solicitarea, precizează Reuters, citat de Agerpres.
„Nu poți <<apăra democrația>> distrugând democrația. Nu poți combate <<ingerința în alegeri>> amestecându-te în alegeri. Fie ai libertate de exprimare și alegeri corecte – fie nu ai. Iar poporul român le merită pe ambele”, a declarat Pavel Durov.
Cu toate acestea în duminica alegerilor, într-o postare pe contul de facebook al Directoratului de Securitate Cibernetică era semnalat faptul că o serie de utilizatori ai Telegram au primit un mesaj, aparent trimis din partea fondatorului platformei, care acuza interferența Franței în alegerile din România.
„Atât autoritățile din Franța, cât și autoritățile din România, au reacționat denunțând campaniile de dezinformare care se propagă în aceste zile pe platforma Telegram. Totodată, Ministerul de Externe din Franța respinge categoric acuzațiile și face un apel la responsabilitate în procesul electoral din România”, se precizează în mesajul postat pe facebook.
Aplicația Telegram este folosită frecvent în Rusia și statele Europei de Est, inclusiv la nivelul instituțiilor și administrației locale.
Agenția franceză de informații externe a precizat că, în ultima perioadă a luat legătura cu Durov pentru acțiuni ce vizau responsabilizarea companiei Telegram în privința atacurilor teroriste ori pornografiei infantile – dar infirmă acuzațiile legate de posibile interziceri de conturi sau cenzurarea acestora în perioada campaniei prezidențiale din România. Pavel Durov este născut în Rusia dar are și cetățenie franceză. Miliardarul în vârstă de 40 de ani a fost reținut în Franța în 2024, în urma unor infracțiuni legate de trafic de droguri, pornografie infantilă și utilzări frauduloase ale Telegram.

