Fotograful Grigori Skvorţov a fost condamnat de autoritățile ruse la 16 ani de închisoare pentru o acțiune clasificată de judecători drept trădare, precizează Reuters, citat de news.ro. Tribunalul din Perm a dat acest verdict, principala acuzației împotriva lui Skvorţov fiind aceea că a transmis informaţii detaliate despre buncărele secrete din era sovietică unui jurnalist american.
Arestat în 2023, Grigori Skvorţov a negat fapta pentru care este acuzat, iar la finalul anului trecut, într-o discuţie cu grupul de avocaţi ruşi aflaţi în exil „Pervîi Otdel” (desemnat de autoritățile ruse drept „agent străin”), fotograful rus a declarat că a transmis informaţii care erau fie disponibile public online, fie disponibile pentru cumpărare de la autorul rus al unei cărţi despre instalaţiile subterane sovietice constuite spre a fi utilizate în cazul unui război nuclear.
Procesul a avut loc cu uşile închise, instanța anunțănd că acuzația adusă lui Skvorţov a fost pe deplin dovedită, acesta urmând să-și ispăşească pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate.
Începând cu anul 2022, Rusia a extins radical definiţia sintagmei „secret de stat”, o serie de academicieni, oameni de știință și jurnaliști fiind condamnați în procese de trădare pentru divulgare de informații secrete.
În urma acestui verdict, un grup online de sprijin pentru Skvorţov a declarat că singura speranţă a fotografului de a fi eliberat este introducerea sa într-o listă pentru un schimb de deţinuţi între Rusia şi Occident.

