În urma publicării rezultatelor raportului intitulat „Presiunea asupra mass-media publice: un test de turnesol pentru democrațiile europene”, organizația „Reporteri fără Frontiere” atrage atenția asupra faptului că instituțiile mass-media de serviciu public din Europa se află în centrul unor multiple crize, generate de finanțări și influențe politice. Organizația face apel la o „trezire europeană” și propune o serie de măsuri care să protejeze audiovizualul public european, titrează AFP, citat de Agerpres.
Realizat în 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și în Regatul Unit și Elveția, studiul RFF arată că în mai mult de jumătate din țările membre, există presiuni asupra mass-media publice, peste jumătate din respondenți (55,17%), fiind de părere că aceste presiuni sunt de natură politică.
Organizația consideră că Legea europeană privind libertatea mass-media, care va intra în vigoare începând din august este încurajatoare, în special prin capitolul ce impune obligații statelor membre privind independența editorială și finanțarea audiovizualului public, însă denunță implementarea, sub „false pretexte”, a unor reforme care suprimă drepturi civile, în mai multe state membre ale Uniunii Europene.
Directorul general al organizației „Reporteri fără Frontiere”, Thibaut Bruttin a precizat că „suprimarea anunțată a audiovizualului extern american a evidențiat ofensiva condusă de o serie de forțe politice împotriva posturilor publice de radio și televiziune din întreaga Europă. Sub amenințarea pierderii finanțărilor și pe fondul crizei geopolitice, „instituțiile media riscă să se transforme în portavoci guvernamentale, ca în Italia, și în mijloace de propagandă pentru autorități, cum este cazul în Ungaria”, atrage atenția Bruttin.
În acest context „Reporteri fără Frontiere” face o serie de recomandări între care se numără: garanții solide de independență în numirea directorilor înstituțiilor media publice (eventual prin participarea societății civile la guvernanța mass-media); elaborarea unui sistem de finanțare, la nivel european, bazat pe o taxă impusă de statele membre platformelor digitale (rețelele sociale sau motoare de căutare), dar și înființarea unei „agenții audiovizuale europene externe”, care să combată interferențele străine și propaganda.
În plus, organizația recomandă „înființarea unui Festival al mass-media” pe 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei și „crearea unui canal audiovizual extern european care să permită supraviețuirea Radio Europa Liberă, în sinergie cu alți actori europeni din sector”.

