Facebook a decis că mesajele publicitare ale campaniei lui Trump încalcă regulamentul companiei și a retras mesajele electorale sponsozorizate care prezentau un triunghi roșu răsturnat – simbol utilizat în trecut de naziști pentru a desemna oamenii politici care erau deținuți în lagărele de concentrare, potrivit AFP.
„Am înlăturat aceste postări și publicități, pentru că ele încalcă regulamentul nostru cu privire la ura organizată. Regulile noastre interzic recurgerea la acest simbol (…), fără contextul care îl condamnă sau discută despre el” , a anunțat joi un purtător de cuvânt al Facebook.
Totodată, Nathaniel Gleicher, directorul Facebook însărcinat cu reglementarea în domeniul securității cibernetice a transmis într-o audiere: „Noi nu autorizăm simboluri care reprezintă organizații ale urii sau ideologii ale urii, dacă nu sunt postate pentru a le condamna”.
Triunghiul roșu răsturnat apărea în mesaje de campanie sponsorizate de președintele american Donald Trump, vicepreședintele american Mike Pence și pagina de campanie ”Team Trump”.
În postările în care era folosit acest triungi roșu, textul ataca „hoardele periculoase ale grupărilor de extremă stânga” și îi îndemna pe internauți să semneze o petiție împotriva ”antifa” – antifasciști.

