AcasăȘTIRIDan Badea, în lacrimi la iUmor

Dan Badea, în lacrimi la iUmor

Antena 1 va difuza începând de duminică, 13 septembrie, de la ora 20.00, al nouălea sezon al emisiunii „iUmor”, al cărei juriu este format din Delia Matache, Mihai Bendeac și Cheloo și ai cărei prezentatori sunt Șerban Copoț și Dan Badea, care a izbucnit în lacrimi în timpul unui număr care se desfășura pe scenă.

Cu privire la acest moment, Dan Badea a mărturisit: „Eu nu credeam să avem la iUmor un prezentator care plânge, au fost momente incredibile! Suntem două tabere, ca să zic așa, eu și Mihai Bendeac suntem mai empatici. Sezonul trecut, de exemplu, ne-a emoționat un câine… Pe când Șerban e cumva conectat cu Cheloo, deci este un fel de luptă între rău și bine.”

În completarea lui, Șerban Copoț a spus: „Eu eram șocat că se plângea în stânga mea, nu înțelegeam ce se întâmplă… am început să râd isteric, s-a întâmplat de două ori! Acum stau și mă uit ce se mai întâmplă, când mai plânge.”

Celor doi prezentatori le este imposibil să se plictisească în cadrul unei asemenea emisiuni, unde în fiecare zi de filmare apar concurenți aparte și numere surprinzătoare.

„Este al patrulea sezon pentru mine și, în mod ciudat, când credeam că le-am văzut pe toate, vii aici cu drag și spor și, efectiv, rămâi uimit! Dacă e ceva ce nu credeai că se poate întâmpla, aici se poate vedea, mie îmi e și greu să îi povestesc soției când ajung accasă, dar simt că mi-am găsit locul, e o atmosferă specială!” a mai spus Dan Badea, ale cărui reacții vor putea fi urmărite de către telespectatori începând de duminică, 13 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments