Turkmenistanul e o țară mai aparte. Poate nu neapărat țara e aparte, ci lucrurile care se petrec acolo.
Capitala țării, Ashgabat, e unul dintre cele mai bizare orașe ale lumii. Construit în întregime din marmură albă, cu clădiri și monumente enorme, poleite cu aur, orașul este nelocuit. Există doar pentru că așa a vrut primul președinte al Trukmenistanului, Saparmurat Niyazov, fostul prim secretar sovietic.
Niyazov a pus pe roate în fosta republică sovietică un bizar cult al personalității. Și-a schimbat numele în Turkmenbahci (părintele turkmenilor), a botezat lunile anului cu numele membrilor familie sale, dar mai ales a adunat o serie de aforisme nărozele într-un volum care a devenit lectură obligatorie și cartea “sfântă” a nației. Convins că e un profet fără pereche, iar cărțulia lui e frișca înțelepciunii, Niyazov a comandat o uriașă statuie dedicată cărții lui (Ruhnama), cu pagini care se răsfoiesc singure și echipată cu un sistem de sunet care oferă puținilor trecători citate din gândirea marelui bărbat.
După moartea lui Niyazov puterea a căzut pe mâinile fostului prim ministru, Gurbanguly Berdimuhamedov, o rubedenie de a fostului președinte. Berdimuhamedov nu e nici el mai breaz. Ajuns la putere, a mai adăugat un rând de statui, de data asta cu el, ba călare, ba pe jos. Toate aurite, toate proptite într-un oraș în care nu locuiește nimeni.
Berdimuhamedov a decis să-l depășească pe predecesorul său în toate privințele. Scrie poezii și cântă. Iar când cântă el toată lumea ascultă, aplaudă și dansează.
Se crede poet, cineast și om de știință. Televiziunea există doar pentru a avea el unde se da în stambă.
Capitala țării, cum spuneam, e o chestie ciudată. Sume enorme sunt cheltuite pentru întreținerea unui oraș în care, repet, nu locuiește nimeni. Și sume la fel de mare sunt cheltuite pentru a construi noi și noi năzdrăvănii din marmură, poleite cu aur, într-o țară în care populația se zbate într-o teribilă sărăcie.
Ultima ispravă a președintelui turkmen e dezvelirea unei statui (aurite, desigur) dedicate câinelui național (!) al Turkmenistanului. De ce e câinele național? Pentru că omul a avut un astfel de câine și a decis că e câinele național.
Partea bună a lucrurilor e că, pe acolo, n-au treabă cu virușii.
