Șefa Inspectoratului Școlar Județean Galați le recomandă profesorilor de pe parcela ei un curs de numerologie. Nici mai mult, nici mai puțin. Ministrul educației, în replică, pune întâmplarea asta pe seama “lipsei de experiență” și descrie năstrușnicia cu numerologia drept “un proiect educațional”.
România. 2021. Cu mască.
Aici suntem. Avem deja doi ani școlari făcuți praf sub scuza (pe care puteți alege să o luați în seamă sau nu) pandemiei. Asta în condițiile în care sistemul nostru de educație se bălăcea într-o supărătoar mediocritate. Bacalaureatul era, an de an, prilej de cruceală și smuls părul din cap. Așa că s-a găsit soluția: subiecte mai ușoare. Și s-a organizat un bac cu subiecte regătite de eminentul pedagog Marius Chicoș Rostogan anume pentru eleviul Ftiriade. Tot degeaba. Următoarea opțiune ar fi introducerea cărților de colorat ca subiect unic, la toate materiile.
Noul sistem de educație e complet ineficient, dar are meritul de a fi asimilat prețioasele învățături ale noii rânduieli. Așa că toți copiii sunt niște campioni, doar că se mișcă la viteze diferite. Toți sunt geniali și înzestrați, dar sistemul îi împovărează și le fură din timpul de stat pe telefon. Toți sunt niște atinși de har, dar sunt persecutați de profesori incompetenți. Iar lenea, proasta creșterea au fost eradicate, acum mai există doar deficiențe. De atenție, de exemplu. Pentru că, nu e așa, copilul are multă energie și nu se simte îndeajuns de stimulat/provocat la clasă. Motiv pentru care ajunge la 14 ani nealfabetizat.
Totul e o uriașă demență. Sistemul e de rahat. De acord. Pentru că, de ani buni, școala nu și-a mai propus să educe, să introducă exigențe, reguli, criterii, pe care să le insufle copiilor, laolaltă cu suma de cunoștințe necesare. Nu, școala s-a transformat într-o uzină de pupat pe creștet, de răzgâiat copii care nu au și nu vor căpăta deprinderi elementare, care trebuie feriți de mustrare, dar aprovizionați sistematic cu ultimele jucărele.
Nu știu cum mai arată programa școlară pentru cursurile de Limba și literatura română, dar descopăr, tot mai des, tot mai îngrijorător, că ne vin copiii de la școală cu rele deprinderi și uriașe lacune. Prea des dau peste copii de 12-13-14-15 care habar nu au cine e Ion Creangă. Pentru că e depășit. Pentru că Harry Potter, pokemon și naiba mai știe ce altă prostie. Trecerea prin Amintirile din copilărie, întâlnirea cu Nică al lui Ștefan a Petrei nu e și nu trebuie să fie produs peddagogic de livrat la clasă, ci e o etapă esențială a unui ritual de trecere, fără de care copiii noștri riscă neisprăvirea. Întâlnirea cu bădia Ion Creangă e cel puțin la fel de importantă, pentru un pui de român, ca tăierea moțului sau botezul întru Hristos. Și, iată, nu se mai întîmplă.
Ne imaginăm – greșit, prostește- că depărtându-ne de Creangă și de lumea lui optăm pentru modernitate. O modernitate pe care, oricum, nu o înțelegem și pe care o confundăm, mereu, cu altceva. Cu o aplicație de mobil, cu sluțirea limbii, cu pantalonii cu turul lăsat sau cu selfie-urile de pe instagram. Nu reușim să pricepem că, pentru a ajunge aici, umanitatea a străbătut un drum. Un drum pe care și noi, individual, îl avem de străbătut, mai grăbit și doar din citit. Dar fără de care nu vom ajunge niciodată la o destinație.
În cele din urmă e un exercițiu de logică elementară. Credeți că dăruindu-i pe copii cu slova bădiei Ion Creangă le vătămăm cumva mintea? Dar tăvălindu-i prin numerologie și dat în bobi?
Iar dacă vorbim despre moderintate, gândiți! Cele mai moderne instituții ale vremii noastre stau acolo, pentru a fi cercetate. Și în oricare dintre ele veți păși, la intrare veți găsi galeria de portrete ale înaintașilor. Așa că povestiți-le copiilor. Despre copilăria voastră. Despre cei dinainte. Despre ce e îngăduit și ce nu. Iar dacă nu știți face asta, rugați-l pe bădia Ion Creangă. O va face în locul vostru. Așa cum a făcut-o atâta amar de vreme.
