AcasăȘTIRI„COVID Party”, în Belgia, cu poliție și tunuri cu apă

„COVID Party”, în Belgia, cu poliție și tunuri cu apă

Se presupune că, odată cu adoptarea calendarului gregorian în secolul al XVI-lea, cei care au continuat să sărbătorească anul nou pe 1 aprilie au fost numiți „păcăliții de aprilie”. Istoricii vorbesc și despre un poem care datează din 1539, în care este pomenit un bărbat care își păcălește servitorul chiar într-o zi de 1 aprilie. Mai sunt și cei care susțin că în ziua asta, romanii și celții obișnuiau să organizeze un festival al glumelor. Oricum ar fi, dată fiind disperarea autorităților de pretutindeni pentru a ține oamenii distanțați, o întâmplare neobișnuită din Belgia poate fi trecută și ea ca punct de referință pentru Ziua Păcălelilor.

Câțiva internauți au organizat un eveniment pe Facebook, „La Boum” („Petrecerea”), programat pentru a avea loc în parcul Bois de la Cambre.

Organizatorii, văzând că numărul celor care au apăsat butonul „particip” a atins repede câteva mii, au specificat încă de pe douăzeci și ceva martie că este o glumă, doar că a fost prea târziu.

Aproximativ cinci mii de persoane au ales să profite de vremea frumoasă și să dea ascultare chemării în parcul de la Cambre. Au început să glumească, să danseze, să bea, până când au apărut polițiștii călare și cei care au tras în mulțime cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene.

Unii petrecăreți au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către polițiști. Cei mai mulți dintre ei, cu pumnii ridicați amenințător, au scandat: „LIBERTATE!”

Un elev de liceu a spus: „Suntem cu toții deprimați. Voi avea 18 ani în două săptămâni, vrem să profităm de tinerețea noastră. Nu am venit să deranjăm poliția, ci să arătăm că avem o viață și vrem să ne bucurăm de ea.”

Două persoane au fost rănite în ciocnirile cu polițiștii, care au transmis (cum altfel pe timp de pandemie?) printr-un tweet: „Cei care nu se supun poliției riscă arestarea și urmărirea penală.”

Patru persoane au fost arestate.

Philippe Close, primarul din Bruxelles, a spus că înțelege nevoia oamenilor „de a respira în aer liber”, doar că nu este de acord cu „astfel de adunări”.

 

 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments