Elevii, studenții și profesorii s-au convins de faptul că școala online este un vis irealizabil, întrucât accesarea platformelor cu scopul predării unor materii nu este școală, ci doar o inutilă încropeală, unde participanții se obosesc, își măresc dioptriile și își prăjesc mințile. Undeva în Spania, în regiunea Murcia, s-a găsit o alternativă ceva mai sănătoasă decât participarea la cursuri în grupuri restrânse ai căror membrii sunt distanțați: școala pe plajă.
Juan Francisco Martinez, un profesor de engleză, a spus, lăsând de înțeles că de-a lungul carierei nu prea a priceput care este rostul școlii: „Este sigur, copiii se distrează foarte bine.”
Îmbucurător ar fi fost că stau în aer liber, doar că în noua lume elevii se adună pe malul mării, se distanțează și se așează pe dinaintea unor table portabile, cu fețele acoperite de câte o mască sau în manieră bidenească (scuzați!) cu două măști.
Cu masca pe față, dar cu picioarele goale, elevul Antonio Fernandez a spus, păstrând nota profesorului Martinez, care nu a priceput pentru ce se merge la școală: „Îmi place să merg la plajă. Prefer să fiu la plajă pentru că mă simt mai relaxat și mai confortabil.”
Un alt elev căruia adulții i-au făcut o descriere greșită a școlii, a spus: „E foarte bine că sunt alături de prietenii mei. Stăm la plajă. Îmi place plaja. Vara vin mereu aici să înot. Ador nisipul.”
În condițiile date, Don Quite de La Mancha va fi aprofundat, cel mai probabil, în timpul vacanței de vară, prin iulie sau august, atunci când soarele dogorește zdravăn, între orele de făcut pluta pe spate cu manualul pe burtă; în pauzele anunțate de clopoțelul salvamarului alarmat de depășirea geamandurii, când elevii se vor întinde pe prosoape, să se usuce, iluminați de relaxarea de după valuri și nu de învățătură.
