“Scrie la gazetă, deci e adevărat!” – acesta era postulatul în baza căruia a funcționat, multă vreme, relația dintre cititor și gazetar. Sigur, și unii, și ceilalți, admiteau că mai încap mici înflorituri, că se mai omite una-alta, dar regula contractul tacit dintre cele două părți stabilise că unii nu le dau prea gogonate, iar ceilalți promit să creadă.
Exista, în acea vreme despre care vorbesc, în orice redacție serioasă, un personaj cu valoare de autentică instituție. I se spunea Cap limpede (uneori scris într-un singur cuvânt, Caplimpede).Rostul său acolo era perfect descris de titulatură, adică omul avea de citit tot ce scriau ceilalți, păstrând mintea limpede. Instruit, uneori chiar erudit, cu o minte zveltă și stagiu complet în bibliotecă, omul avea sarcina de a dibui greșelile de exprimare, gafele, lucrurile într-o doară, informațiile incorecte sau referințele anapoda. O misiune uriașă pentru un singur om, dar cumva, reușea, de cele mai multe ori, să o ducă la capăt. Nu întotdeauna, ar fi fost imposibil, dar de cele mai multe ori.
Pe vremea aceea nu exista internet, nu se pomenea de computere, iar fondatorii Google erau încă în vitamine. Mai scăpau greșeli. Erau îndreptate, în ediția următoare, printr-o erată. Sau, atunci când era cazul, printr-un drept la replică. Uneori se impunea o revenire consistentă, cu necesare adaosuri, corecturi și actualizări. Nu era nicio rușine, dimpotrivă, eratele erau semnul seriozității cu care se lucra la acea gazetă. Iar contractul dintre cititor și gazetar rămânea în vigoare.
Sărim peste ani și ajungem în zilele noastre. Tumbele uriașe pe care le-a făcut tehnologia ne-au adus în situația în care informația intră, precum caracalacul,până și în cel mai obscur colți de lume. Ani de zile, țelul principal părea a fi acesta, de a ne asigura că informația ajunge rapid, oriunde. Despre ce constituia informație și rigoarea cu care era redactată, ambalată, livrată, despre toate astea ne-am îngrijit mai puțin. Important era să fii primul, să fie exclusiv, să șocheze, să fure click-ul, să umfle traficul ca pe buboi.
Nimeni nu se ostenise cu formalitatea abrogării vechiului contract, așa că noua realitate funcționa după aceeași premiză: scrie pe net, deci e adevărat. Așa ne-am trezit cu legiuni întregi de cititori care cred cu strașnică și de neclintit convingere că pământul e plat. Au propriul lor sistem de argumente ( e luat de pe net, firește!), urmează propriul lor mecanism logic (coerent, din perspectiva lor!). Sunt imposibil de combătut. Toate argumentele tale sunt ca și ale lor, bazate pe ce au zis alții, pe ce scrie pe net. De ce, atunci, ce au zis ăia pe care îi citezi tu ar fi mai credibili decât cei pe care îi citează ei?
Lucrurile se simplifică atunci când argumentația nu mai e instrumentată cu ce “scrie pe net” și apare recursul la bibliotecă. Acolo lupta devine inegală, secolele de evoluție a rațiunii nu mai lasă nicio șansă năzbâtiilor.
Când vine vorba despre chestiunile conectate la realitatea imediată, lucrurile devin cu adevărat ciudate. Gazetăria (cea despre care pomeneam la început) a răposat, presa a devenit o afacere condusă de unica regulă a profitului (sau, mai recent, a supraviețuirii cu orice preț). Tradiția unei instituții de presă nu mai reprezintă în mod necesar garanția rigorii. Cap limpede nu mai există, avem internetul. Despre care tocmai am explicat ce și cum.
Așa am descoperit că suntem asaltați de știri false. Fake news – ca să păstrăm denumirea originară. Ce înseamnă fake news? Teoretic informație falsă. Practic, tot ce nu corespunde poziției oficiale. Ce înseamnă “poziție oficială”? Aici lucrurile chiar încep să o ia razna.
Acum câteva săptămâni, într-o conferință de presp, Trump vorbea despre aparenta eficacitate a nu știu cărui medicamente în lupta împotriva coronavirusului. Cum cvasi-totalitatea presei americane are o orientare politică total opusă cu tot ceea ce înseamnă Trump, a început veselia. Televiziunile americane, gazetele, bulibașele internetului au sărit la gâtul lui Trump, acuzându-l că livrează fake news. Cum adică? Nu e poziția oficială, au sărit contestatarii! Trump nu e medic. A citat niște medici. Contestatarii nu sunt nici ei medici. Citează alți medici. Dar Trump e președintele SUA; deci ar trebui să presupui că poziția lui e singura care poate primi ștampila de oficială. A, nu, spun contestatarii. Trump e politician, deci nu se pune, contează poziția OMS. Dar ăia de la OMS sunt tot politicieni/funcționari. Și ei citează tot medici. Da, dar nu contează… Pe scurt, pesede e de vină.
În condițiile astea ce legitimează o informație? Unde se sapă șanțul dintre informația autentică și știrea falsă? Care sunt argumentele care le permit, de exemplu, celor de la Facebook să îmi cenzureze o postare? Și aici există un răspuns. Baronii internetului ne anunță că au angajat “firme specializate în fact checking“. Îți vine să sari în sus de bucurie! CAPLIMPEDE s-a întors! Pe urmă te domolești. Cap ar fi, cu limpezimea e o mare problemă.
Cum funcționează povestea cu specialiștii în fact checking? Niște flăcăiași, de regulă proaspeți deținători ai certificatului de absolvirea a pubertății, au acasă un calculator. Și caută pe net. Adică la orice vrei să demonstrezi că e fals, ei caută chestii pe internet care susțin contrariul materialului supus analizei. Și întotdeauna se găsește ceva. Așa ajungem la situații bizare în care afirmațiile unui laureat de premiu Nobel sunt anulate pentru că adevărologii au găsit într-un tabloid nipon ceva care contrazice ceea ce spune respectivul laureat Nobel.
Așa apar pe Youtube, pe Twitter, pe Facebook așa numitele “surse verificate”. Surse verificate care, la o reală și riguroasă scrutare, livrează cantități de informații false sau tendențioase care bat orice imaginație. Dar respectă canonul oficial. Dacă tot nu ați înțeles ce mai înseamnă oficial, atunci e perfect. Asta și era ideea.
Credibilitatea a devenit mai importantă decât veridicitatea. Capul limpede e depășit, în locul său e tastatura cu stagiul militar și instrucția satisfăcute. Adevărul, mai evident ca niciodată, a devenit o valoare negociabilă. Iar când vine vorba de știri false, regula e cea pe care o știm de multă vreme: ba tu ești. Cu variațiunea: ba pe-a mă-tii.
