Borat Sagdiyev lovește din nou! Ce careau fost amuzați de prima întâlnire cu personajul lui Cohen vor avea posibilitatea să descopere noi întâmplări din viața acestuia într-o continuare a comediei „Borat! – Învățături din America pentru ca toată nația Kazahstanului să profite”, în care rolul principal îi va reveni tot lui Sacha Baron Cohen, în vârstă de 48 de ani.
În anul 2006, actorul a fost recompensat cu Globul de Aur pentru cel mai bun actor datorită rolului pe care l-a interpretat în respectiva comedie.
Deocamdată nu a fost făcut niciun anuț oficial cu privire la o continuare a „Borat”, dar au apărut speculații despre o posibilă parte a doua după ce un utilizator TikTok a încărcat pe contul său o imagine în care Sacha Baron Cohen conducea o camionetă, îmbrăcat în costumul celebrului personaj, cu o echipă de filmare pe urmele sale.
Este de amintit faptul că în 2007, actorul a anunțat că ar vrea să continue serialul satiric „Da Ali G Show” difuzat între anii 2000 și 2004, în care a interpretat trei personaje: jurnalistul Ali G, modelul austriac Bruno Gehard și reportul Borat Sagdiyev, care trei ani mai târziu a devenit personajul principal al lungmetrajului datorită căruia Sacha Baron Cohen și-a câștigat popularitatea la nivel mondial.
Există voci care spun că această continuare a comediei „Borat…”, care a avut încasări de 262,5 milioane de dolari la nivel global, va fi realizată de o platformă de streaming.

