Proza scurtă bine scrisă poate oferi aceeași delectare, aceeași bucurie a lecturii ca un roman. Condensarea substanței epice, atenta decantare a materiei narative poate transforma textele de mai mică întindere în autentice bijuterii.
Prea multă fericire – Alice Munro
Câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură, scriitoarea canadiană cuprinde în prozele sale subiecte atât de complexe încât pot sta la baza unor filme, cu precădere lungmetraje; maniera succintă de a expune evenimentele nu pustiește nicio povestire de felurite detalii pe care cititorul cu ochi ageri le intuiește, deduce, întrezărește printre rânduri, astfel că un regizor dibaci poate extrage din acestea materialul necesar unor minuțioase radiografii ale câtorva clipe, ore sau zile.
Noaptea dinaintea bătăliei – Ernest Hemingway
Deși se presupune că autorul american, câștigător la rândul său al Premiului Nobel pentru Literatură, nu ar mai avea nevoie de nicio descriere, e important să se atragă atenția asupra faptului că în bibliotecile lumii numele său nu apare doar pe cele două romane ecranizate cu actori de seamă – Adio, arme și Pentru cine bat clopotele – ci și pe rafturile mai din spate, poate prăfuite, unde putem descoperi că se află și colecții de pietricele prețioase atent șlefuite, printre acestea numărându-se volumul „Noaptea dinaintea bătăliei și alte povestiri”.
Acum ne despărțim – Truman Capote
Cititorii nu ar trebui să aibă așteptări prea mari de la acest volum, deoarece în el sunt grupate povestiri scoase la lumină de săpăturile posterității – proze de început, foarte scurte, de pe vremea când autorul romanelor „Cu sânge rece” și „Mic dejun la Tiffany” încă își căuta vocea. Totuși, ele sunt dovada unui talent veritabil.
Integrala prozei antume – Franz Kafka
În acest volum, inserate printre celebrele proze „Metamorfoza” și „Fochistul”, cititorii se vor delecta cu scrieri de mai mici dimensiuni, care deși par să nu ducă nicăieri, sunt încărcate de viziunea halucinantă a lui Franz Kafka.
Nouă povestiri – J.D.Salinger
Deși stilul său este mai apropiat de al lui Scott F. Fitzgerald decât de al lui Hemingway, poate că acel schimb de scrisori pe care l-a avut cu autorul din urmă l-a determinat pe J.D.Salinger să asculte oamenii cu mai mare atenție, astfel s-ar explica limpezimea și autenticitatea dialogurilor din proze precum „Sărmana gleznă scrântită”, „Ochii verzi și gura mică” sau „O zi desăvârșită pentru peștii banană”, în care Seymour Glass este introdus pe scenă literară tocmai cu ultima sa zi de viață.
Uite-așa o pierzi – Junot Diaz
Consider că ar fi prea mult să vorbesc în termeni elogioși despre acest volum de povestiri, dar cu siguranță are potențialul de a captiva un număr semnificativ de cititori, mai ales dacă aceștia sunt în căutare de cărți care să îi relaxeze – scriitura e simplă, lectura curge ușor, dar în comparație cu acele cărți de care e bine să ne ferim, are ceva care ne poate pune pe gânduri, ne poate induce anumite stări, astfel că își merită locul pe o listă cu recomandări.
Țara de dincolo de negură – Mihail Sadoveanu
Când vine vorba despre această carte, îndemnul potrivit ar fi următorul: „Deschide-o doar dacă ești în căutare de senzații pe care le-ai cunoscut cândva, într-o lume care nu are de-a face cu ceea ce ne oferă marile metropole; deschide-o dacă vrei să îți aduci aminte cum era să te plimbi prin apropierea unui iaz liniștit, dacă ți s-a făcut dor de graiul povestașilor din ce în ce mai greu de întâlnit sau dacă visezi să ai parte de experiențe care nu au absolut nimic de-a face cu acest cotidian sordid și anost.”
Sonata Kreutzer și alte povestiri – Lev Tolstoi
Un volum uriaș care îi poate pregăti pe cei care încă nu s-au încumetat să citească „Anna Karenina”, „Război și pace” sau ceva mai subțirica, dar la fel de solicitanta carte „Învierea”. Tolstoi este hotărât să surprindă fiecare mișcare a personajului, conturându-i astfel un portret paralel de acela pe care îl descrie în mod direct – un gest al mâinii îți poate da de înțeles că personajul este coleric; un răspuns ezitant poate atrage atenția asupra emotivității personajului, fie el în prim-planul povestirii sau doar în trece, cu unicul scop de a aduce paginilor un plus de culoare.
Ce am pierdut în foc – Mariana Enriquez
Povestirile Marienei Enriquez, în primele pagini, poartă cititorul într-o lume care poate fi cunoscută oricui, pentru că este desprinsă din realitatea imediată, iar spre final, dintr-o dată, pe neașteptate, îl aruncă pur și simplu într-un carusel al supranaturalului care îl va fascina și îi va da fiori, pentru că totul este credibil.
Povestiri de ținut în palmă – Yasunari Kawabata
O colecție de povestiri căreia merită să i se acorde atenție pentru frumusețea stilistică – pentru grija pe care autorul, în mod evident, a purtat-o nu doar fiecărei povestiri, ci și fiecărui cuvânt. Totul pare să fie la locul său.
Alexandru Ducuță
