sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăVIDEOSerialul “Egregora”: filmările sunt în desfășurare (VIDEO)

Serialul “Egregora”: filmările sunt în desfășurare (VIDEO)

Regizorul Andrei Chiriac depune eforturi considerabile pentru a obține sponsorizările necesare realizării proiectului Egregora, un serial în trei sezoane care spune povestea a nouă copii orfani care găsesc jurnalul secret al lui Vlad Țepeș și pornesc în căutarea comorii lui Decebal.

În materialul pe care a reușit să îl filmeze până acum apar nume importante ale cinematografiei românești, printre care Maia Morgenstern, Gelu Niţu, Ştefan Velniciuc şi Daniel Nuţă.

Vlad Țepeș va fi interpretat de către Daniel Nuță, actorul cunoscut pentru rolul interpretat în serialul „Sacrificiul”, în vreme ce Maia Morgenstern va fi contesa Madgia, un personaj cu o contribuție semnificativă în poveste.

Regizorul Andrei Chiriac a fost „Eroul Zilei” la Antena 3. De asemenea, Mirela Voicu l-a avut invitat în cadrul emisiunii „Voi cu Voicu”, unde a vorbit despre ceea ce își propune să transmită prin realizarea acestui serial.

Recent, acesta a obținut sponsorizări pentru a realiza alte câteva scene spectaculoase, după cele care au fost filmate pe Munţii Piatra Craiului, la Cazanele Dunării, lângă Sfinx, în Peştera Ialomicioara, pe Valea Obârşiei și la Lacul Bâlea – scene care pot fi urmărite în trailer-ul primului sezon.

În exclusivitate, Monitor Media vă pune la dispoziție un making-of consistent al acestor filmări recente:

 

1 COMENTARIU

  1. Foarte interesant! Abia am auzit ca se toarna acest serial si sunt super incantat. Sper sa il vedem pe ecrane cat mai repede. Putinele secvente vazute, ma fac sa cred ca va fi totul foarte reusit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments