S-a decis! Voturile pentru Primăria Sectorului 1 nu se vor renumăra
Cererea de renumărare a fost respinsă cu 6 la 5. Deși exista temei legal pentru aceasta, s-a invocat că nu există temei legal, nu se mai dă eficiență dispozițiilor legale, nu se mai dă eficiență dispozițiilor hotărârilor Biroului Electoral Central.
Există deci o lege care prevede că doar voturile din sectorul 5 pot fi renumărate. Un alt aspect interesant este că, oricum, în Biroul electoral ei stabilesc ce lege vor să aplice și ce lege nu. USR reclamă fraudă, dar se opune renumărării. USR este, apoi, suspectat, în baza unor probe solide, de fraudă, dar, din nou, se opune renumărării. USR vrea să ia primăria. Nu să o obțină corect, ci să o ia. Și a luat-o. Punct. Cu asta încheiem orice conversație despre democrație și alegeri libere.
La sectorul 1 avem nu o discuție despre fraudă, ci probe ale uneia. Multe. Și? Hai, pa! De ce ne-ar deranja atât de tare, câtă vreme cei de la PSD sunt la ceai de mușețel?
Iar ministerul de externe să facă bine să-l lase în pace pe Lukașenko. Ba chiar să-i trimită un mesaj de felicitare cu ocazia victoriei.
Cei prezenți în depozitul unde sunt buletinele de vot sunt președintele Biroului Electoral de Circumscripție Sector 1, un membru în BEC sector 1, delegat din partea partidului PPUSL, cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141 din cadrul sectorului 1, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori candidați din partea partidelor poltice, care supraveghează procedura, cu aprobarea președintelui BEC sector 1”, a declarat ministrul Vela.
Cum stau lucrurile în realitate?
”Deci cei care au intrat în cameră sunt: 1 procuror, cel care a fost ieri bolnav de COVID. Asta este o chestiune extraordinară. Cred că poate să primească premiul Nobel pentru sănătate. Vă dați seama? Ieri era bolnav de COVID, astăzi nu a mai fost. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să închidă procesul electoral la ora 19.30. Dar minunea procurorului nu este nimic față de ce o să vedeți.
3 reprezentanți USR: Mircea Matei, Andrei Nicolaescu, consilierul doamnei Clotilde Armand și Diana Buzoianu, de asemenea USR. Și un personal tehnic auxiliar”, a adăugat Mihai Gâdea.
Nu pot avea toți dreptate!
Hai să convenim că în imagini erau Nicolae Ceaușescu, Bobu și Dincă și stingem lumina.
Securici peste securici.
Prea puțin mă interesează ce are de zis Petrov. Dacă are ceva de zis să facă o notă informativă.
Aici are, totuși, dreptate. Nemții își instruiesc cadrele mult mai bine decât franțujii.
Nu înțeleg nemulțumirea ăstora. Câți saci voiau?
Ceva este putred în Danemarca din București
Dîncu. Dă la pesedea. Doar ce fost erudit. Și profund. Mă rog, atât cât îl duce pe el capul.
“Este o concluzie pe care o vor spune juriştii, probabil, sau instituţiile care se ocupă de aceasta. Eu nu cred că aceasta este o temă pe care să o spunem noi de la partid doar ca atitudine politică. Lăsăm instituţiile să se pronunţe. Părerea noastră este însă, aşa cum am văzut dovezile, fără să fim specialişti, fără să fi cercetat mai adânc aceste lucruri, este că ceva a fost putred în aceste alegeri”
Prea Vasile. El nu “spune” teme, că nu se pricepe, da’ vrea să zică, altfel el cu Hamled, cu Oteală, cu Magbeț, de-ăștia pă cultură, dă profesor ce e el. Dă eminență maronie. Dă clujean ce e el.
Dacă ăsta e pesedeul, plus Ciolacu, atunci rezultatele sunt corecte.
Acolo se poate, că era vorba de două voturi, nu de saci.
Hai, la nani!

