AcasăAUDIENȚEAudiențele lunii septembrie

Audiențele lunii septembrie

ARMA a publicat raportul de audiență, realizat de Kantar Media, pentru luna septembrie.

Debutul sezonului de toamnă a adus, cum era de așteptat, o creștere a audiențelor, modificări ale ierarhiilor, confirmări și ceva dezamăgiri.

Principalele posturi generaliste și-au lansat noile serii ale producțiilor vedetă sau au încercat să convingă publicul cu noi producții.

Masked Singer, noul format adus de Pro Tv a avut un debut spectaculos, mult peste principalul concurent, X Factor de la Antena 1. Interesul s-a diminuat la a doua ediție, continuând să scadă și la următoarea, astfel că, săptămâna trecută X Factor a preluat poziția de lider de piață. Elementul de noutate, adus de Masked Singer, s-a epuizat surprinzător de repede, în vreme ce rețeta de succes X Factor pare să confirme încă o dată.

Noile sezoane ale serialelor de la Pro Tv, Vlad și Las Fierbinți,  nu au dezamăgit. Nu au reușit, totuși, în cele din urmă, să facă față asaltului Chefilor la cuțite, de la Antena 1. Chefii Antenei 1 s-au impus clar, confiscând poziția de lider de piață, de luni până miercuri.

Nici Ferma sau Vise la cheie, cele două producții importante ale Pro Tv nu au reușit să reziste decât la primele ediții în fața Chefilor la cuțite.

Kanal D a mizat pe serialele succes, parte importantă a rețetei postului, și pe noile ediții din Bravo, ai stil sau controversata Puterea dragostei. Postul celor de la Dogan a reușit să ocupe consecvent cea de a treia poziție a podiumului.

Te cunosc de undeva, show-ul Antenei 1, a fost, fără discuție, vedeta lunii septembrie, reușind cifre impresionante de audiență și o de necontestat poziție de lider de piață. Serialul Sacrificiul, propus tot de Antena 1, a obținut cifre bune de audiență, dar fără a reuși să se impună în fața principalilor concurenți.

iUmor, emisiunea concurs de dumincă seara a Antenei 1 a obținut cifrele deja obișnuite, mizând pe publicul fidel.

Schimbarea de proprietar de la Prima Tv începe să se facă simțită. Noul sezon din “Starea nației” a confirmat succesul formatului adus de Dragoș Pătraru și echipa sa. Televiziunea a avut o creștere consistentă, de la o medie de 59.000 de privitori în luna august ajungând la 67.000 în septembrie.

Happy Channel a crescut semnificativ față de luna august, de la 50.000 la 56.000 de telespectatori, în medie, urcând două poziții în clasament. La fel și Pro Cinema, care a urcat trei poziții, crescând de la 43.000 la 47.000 de telespectatori.

Televiziunile de știri au înregistrat scăderi pe linie. Singura excepție fiind B1 Tv care a staționat la o medie de 50.000 de telespectatori.

Aleph News, recent lansata televiziune de știri are o medie de doar 1000 de telespectatori.Mediaa cotei de piață este de 0,02%, atât la nivel național, cât și urban.

Nr. Canal Rtg 000

g+

Național

Rtg 000

g+

Urban

Share 000

g+

Național

Share 000

g+ 

Urban

1 Pro TV 558 278 17,07 16,22
2 Antena 1 437 226 13,37 13,16
3 Kanal D 344 154 10,54 8,99
4 Romania TV 258 127 7,9 7,38
5 Antena 3 167 112 5,12 6,5
6 TVR 1 71 32 2,18 1,88
7 National TV 71 33 2,18 1,93
8 Digi 24 71 50 2,18 2,92
9 Prima TV 67 30 2,05 1,76
10 Happy Channel 56 32 1,73 1,85
11 Realitatea Plus 56 30 1,7 1,74
12 DigiSport 1 54 36 1,65 2,1
13 B1TV 50 29 1,54 1,68
14 Nickelodeon 48 23 1,47 1,31
15 Pro Cinema 47 22 1,43 1,26
16 TVR 2 43 20 1,33 1,19
17 Antena Stars 42 17 1,28 1
18 Diva 39 29 1,19 1,66
19 Cartoon Network 38 17 1,17 0,97
20 Pro 2 34 16 1,05 0,96
21 Boomerang 34 14 1,03 0,82
22 Disney 32 15 0,99 0,89
23 ETNO 31 7 0,94 0,43
24 AXN 29 16 0,88 0,92
25 Disney Junior 27 16 0,84 0,93
26 Film Cafe 24 13 0,72 0,73

 

Situația complicată generată de pandemie nu a ajutat televiziunile de sport, care au înregistrat pierderi de audiență, deși multe competiții sportive au reînceput. Digi sport 1 a pierdut 8000 de telespectatori, în vreme ce tenisul a adus 2000 de telespectatori în plus la Eurosport 1.

Comparația lunară între cele două mari trusturi media de pe piața noastră arată astfel:

CME Rtg 000 Național INTACT Rtg 000 Național
Pro Tv 558 Antena 1 437
Pro Cinema 47 Antena 3 167
Pro 2 34 Happy Channel 56
Pro Gold 13 Antena Stars 42
Pro X 12 ZU Tv 5

   Total: 664                                                   Total : 707

De notat că 4 dintre cele 5 televiziuni ale trustului Intact și 3 dintre televiziunile CME se află în Top 20.

Sursa: Kantar Media Audiences”, Copyright: ARMADATA S.R.L. – date prelucrate de monitormedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments