AcasăȘTIRI„Prețul fericirii”: finalul sezonului, azi, la Kanal D

„Prețul fericirii”: finalul sezonului, azi, la Kanal D

Kanal D va difuza astă seară, de la ora 20.00, ultimul episod din acest sezon al serialului „Prețul fericirii”, în care războiul pentru supremație dintre membrii familiei Argun capătă proporții.

Sahika nu își găsește liniștea, trăind în permanență cu teama că Ender va dezvălui acțiunile necurate pe care le-a întreprins în diverse afaceri.

Nemaisuportând această situație, îi face o propunere lui Ender, doar că aceasta o pune în dificultate cu o contraofertă.

Ca și cum problemele nu ar fi fost suficiente în familie, Yildiz se îndrăgostește de Kerim, directorul firmei deținută de Argun. Frumoasa Yildiz nu bănuie că bărbatul alături de care se visează se numără printre complicii lui Sahika.

Halit nu va rezista să nu se implice în această poveste.

Una dintre deciziile neașteptate ale personajelor va veni din partea aceleiași Sahika. Aceasta este convinsă că îi va fi ușor să obțină conacul care cândva a aparținut familiei Argun, doar că cineva se va opune planului ei.

Diseară, de la ora 20.00, la Kanal D, telespectatorii vor putea afla cum vor reuși protagoniștii serialului să gestioneze aceste situații tensionate, în ultimul episod al celui de-al treilea sezon din „Prețul fericirii”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments