AcasăȘTIRIFilm cu Sean Connery, la TVR 1

Film cu Sean Connery, la TVR 1

TVR 1 va difuza astă seară, de la ora 22.10, un lungmetraj cu Sean Connery pe care postul de televiziune l-a adăugat în grila de programe în memoria regretatului actor.

Lungmetrajul „Shalako” va înlocui „Fanfan La Tulipe”. „Shalako” spune povestea personajului cu nume omonim, un fost soldat în Războiul Civil American care ajunge în New Mexico și salvează o contesă răpită de apași. Brigitte Bardot este actrița care o interpretează pe frumoasa contesă. Aceasta aparține unui grup de aristocrați care întâmpină probleme din cauza ghidului care nu găsește potrivit să se retragă de pe teritoriul apașilor în timpul unui safari.

Fiul lui Sean Connery a transmis vestea morții tatălui său prin intermediul BBC.

Actorul avea 90 de ani și a murit în somn, în Bahamas. „Este o zi tristă pentru oricine l-a cunoscut și iubit pe tatăl meu. Și o zi tristă pentru toți oamenii din jurul lumii care s-au bucurat de minunatul talent pe care îl avea ca actor”, a declarat Jason Connery.

Familia a fost surprinsă de această întâmplare, deși actorul „se simțea rău de ceva vreme”.

Sean Connery a fost primul James Bond în lungmetrajul „Dr. No” din 1962. La vârsta de 69 de ani a fost declarat de revista „People” cel mai sexy bărbat al secolului. În anul 2000, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a decorat cavaler la Holyrood Palace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments