După ce a spus răspicat că este pregătit să părăsească Australia din cauza legilor privind remunerarea editorilor de la care platformele online preiau conținut, gigantul Google a început să bată în retragere, probabil intimidat de oportunismul celor de la Microsoft.
Compania lui Pichai s-a decis dintr-o dată să plătească unii editori.
Dar numai editorii pe care îi preferă și care nu îi critică politicile, gigantul fiind acuzat de faptul că refuză să promoveze reclamele celor care au îndrăznit și îndrăznesc să critice Google sau să spună că nu sunt plătiți pentru conținutul pe care îl pun la dispoziția motorului de căutare.
Respectivele site-uri și publicații care au fost într-un final remunerate încarcă materiale pe platforma News Showcase, lansată în iunie 2020.
Reprezentanții Google inițiază întâlniri private cu membrii guvernului australian, dar nu reușesc să îi convingă pe aceștia că regulile pe care le-au impus „sunt ineficiente”.
În ciuda faptului că oamenii lui Pichai au declarat că nu îi afectează cu nimic să renunțe la Australia, adevărul este altul, iar de acest lucru se poate convinge oricine doar consultând statisticile: Google acoperă 94% din piața de căutare australiană.
Derek Wilding, profesor la Centrul de tranziție media al Universității de Tehnologie din Sydney, a spus: „Ceea ce rămâne de văzut este dacă editorii mai mari se vor conecta la produs (News Showcase).”
Josh Frydenberg, trezorierul australian, a lăsat de înțeles că Google nu a mai pomenit nimic în ultimele zile despre părăsirea țării și că reprezentanții companiei au început să se arate mult mai înțelegători în ceea ce privește noile reguli.

