AcasăȘTIRITeleșcoala revine la TVR 2

Teleșcoala revine la TVR 2

TVR 2 va difuza, începând cu data de 8 februarie, în fiecare luni, în intervalele orare 09.00 – 10.00 și respectiv 15.00 – 16.00, emisiunea Teleșcoala, în cadrul căreia profesorii Colegiului Național „Grigore Moisil” le vor explica elevilor din fața micilor ecrane ceea ce, în mod firesc, aceștia ar fi trebuit să învețe în clase.

Studioul 4 al TVR a fost amenajat de către arhitectul Zoran Popovici în nuanțe de portocaliu menite să îi atragă pe tinerii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Elevii de clasa a VIII-a vor lua parte la lecții de limba și literatura română și matematică între orele 09-00 – 10.00, iar cei care se pregătesc pentru examenul de absolvire a liceului, între 15.00 – 16.00. Edițiile „Teleșcoala” vor fi încărcate și pe canalul de YouTube al TVR, pe pagina de Facebook și pe site-ul www.tvr.ro.

Producătoarea emisiunii, Valentina Ionescu, a spus: „ Pentru a veni în ajutorul elevilor, echipa Teleșcoala depune un efort susținut pentru elevi în fiecare săptămână.”

Prezentatoarea emisiunii, Andreea Seba, a declarat: „Lecțiile Telescoala sunt ca niște ore de pregătire gratuită, dinamice, la îndemana oricui, atât a elevilor care nu au acces la internet, cât și a celor care vor fie să își verifice cunoștintele, fie să se antreneze alături de cei mai buni profesori. Eu mi-am propus ca prin scurtele mele intervenții la începutul și sfârșitul lecțiilor să vin cu informații utile și să le stârnesc elevilor curiozitatea pentru temele studiate.”

„Teleșcoala” va începe luni, 8 februarie, de la ora 09.00.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments