Includerea codului software Oracle în Android de către gigantul Google a stârnit controverse, din cauză că, așa cum a notat judecătorul Stephen Breyer, o astfel de decizie ar reprezenta un „blocaj care limitează creativitatea viitoare a noilor programe; Oracle ar deține singur cheia”. Astfel a fost stârnit un întreg proces, care a fost rezolvat de către Curtea Supremă a SUA, care a concluzionat că formarea sistemului de operare Android pe baza codului Oracle „nu încalcă legea federală a drepturilor de autor”.
Totuși, gigantul Google și destul de marele (dar nu gigantul) Oracle nu se bucură de o relație armonioasă de prietenie, cele două companii având procese deschise una împotriva celeilalte, fiind ancorate în conflicte care le pot costa zeci de miliarde de dolari. Oracle a acuzat gigantul lui Pichai de faptul că a plagiat software-ul Java „prin copierea a 11.330 de linii de cod”.
Plagiat sau nu, această mișcare pentru crearea sistemului Android a adus în vistieria Google miliarde de dolari. (Cum este vorba despre unul dintre cei mai controversați giganți din domeniul tehnologic, categoric ahtiat după bani, drept dovadă încăpățânarea de a remunera chiar și micile publicații de la care preia conținut, povestea cu plagiatul nu miroase a minciună.)
70% dintre dispozitivele lumii sunt alimentate de către Android, pentru care au fost create milioane de aplicații. Pe cât de tăcuți sunt angajații miliardarului Sundar Pichai când sunt acuzați, pe atât de vocali devin atunci când autoritățile îi proclamă învingători.
Kent Walker, vicepreședinte senior pentru afaceri globale al companiei Google, a spus:
„Decizia oferă certitudine juridică următoarei generații de dezvoltatori ale căror noi produse și servicii vor aduce beneficii consumatorilor.”
De asemenea, reprezentanții Google susțin că „nu au furat”, ci doar s-au folosit de anumite elemente din codul software Java.
Dorian Daley, vicepreședintele executiv al Oracle și consilierul general, este de altă părere: „Au furat Java și au petrecut un deceniu pentru a monopoliza. Acest comportament este tocmai motivul pentru care autoritățile de reglementare din întreaga lume și din Statele Unite examinează practicile comerciale ale Google.”

