Trupa Nirvana și-a câștigat pe merit popularitatea. Poate că, așa cum stă scris într-una dintre cărțile lui Michel Houellebecq, manifestarea angoaselor lui Cobain poate suna pentru unii ascultători precum „o serie de râgâieli”, dar asta nu înseamnă că originalitatea a lipsit din cântecele pe care le-a compus și din felul său de a fi. Alături de Dave Grohl, de ceva mai tăcutul Krist Novoselic și uneori prin participarea lui Pat Smear, Kurt Cobain a schimbat fața rockului, devenind memorabil atât prin versurile sale cu farmec, dar fără prea mare noimă („Să plantăm o casă / Să contruim un copac”), cât și prin puloverul său, prin fața zâmbitoare galbenă devenită strămoș al emoji-urilor și prin asocierea sa cu clubul 27. Cum personalitatea sa continuă să fascineze, programatorii au ales să îl readucă la viață prin utilizarea inteligenței artificiale.
Ieri s-au împlinit douăzeci și șapte de ani de la moartea lui Cobain, exact atât cât avea în ziua când a decis să își pună capăt zilelor, împușcându-se, deși încă circulă legenda potrivită căreia Courtney Love ar fi fost implicată în moartea sa, unii investigatori susținând că rockerul avea o cantitate prea mare de heroină în sânge pentru a putea ține pușca, darămite să apese trăgaciul.
Cântecul lansat postum, „You Know You`re Right” părea să fi fost tot ce le-a mai putut oferi Kurt fanilor trupei Nirvana:
Dar cu ajutorul inteligenței artificiale, programatorii au reușit să încropească un material care să semene cu ceva creat de cel canonizat pentru că a părăsit această lume destul de devreme, precum Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison și Amy Winehouse:
Programatorii responsabili pentru neobișnuita modalitate de inventare a unui cântec fac parte din proiectul Lost Tapes of the 27 Club, fondat de către Over the Bridge, fundația care încearcă să ajute cântăreții cu boli mintale. Programul utilizat a fost Google AI Magenta.
„Nu îmi pasă / Mă simt ca unul / Înecat în soare” este refrenul noii melodii, iar cuvintele amintesc, într-un fel, de modalitatea lui Kurt de a își exprima sentimentele.
Sean O’Connor, membru al consiliului de administrație Over the Bridge, a declarat pentru Rolling Stone: „Ce s-ar întâmpla dacă toți acești muzicieni pe care îi iubim ar avea sprijin pentru sănătatea mintală? Cumva în industria muzicală, [depresia] este normalizată și romantizată… Muzica lor este văzută ca o suferință autentică.”
În urmă cu aproape patru ani, alți doi cântăreți îndrăgiți din lumea rockului și-au pus capăt zilelor din cauză că sufereau de depresie: Chris Cornell de la Audioslave și Chester Bennington de la Linkin Park.
O’Connor a recunoscut că utilizarea inteligenței artificale a implicat „multe încercări și erori”.
Solistul trupei tribut din Atlanta, Nevermind, al cărui nume este Hogan, a fost cooptat în proiect pentru a ajuta: „După conversație încă nu credeam că este un lucru real. Apoi mi-au trimis dosare și bani. Îmi spuneam:„ Nu știu cum să [cânt] asta. Are același tip de vibrație cu <<You Know You`re Right>>. Pot să aud anumite lucruri în piesa [„Înecat în soare”] de genul: OK, asta e un fel de vibrație In Utero sau o atmosferă Nevermind.”