Încă de când și-a anunțat plecarea de la Pro Tv, Florin Călinescu sugerase că ar putea fi implicat într-un nou proiect.
Chiar de două ori am plecat de la ProTV. Dacă am plecat atunci când era bunul meu prieten, Adrian Sârbu, vă dați seama că acum nu mai există niciun considerent de natura celor de atunci: prietenie de o viață, muncă făcută împreună. Tot ce am făcut atunci și acum am făcut-o pentru public? Chiar și mie mi se pare că atunci politica era într-o perioadă romantică, azi ar trebui tratată cu prioritate într-un talk show politic de satiră și mă bate gândul să fac acest lucru. Dacă mai fac această meserie, ar trebui să mă întorc la ceea ce m-a consacrat cu adevărat, satira politică.
Una dintre figurile emblematice ale trustului din Pache Protopescu, Florin Călinescu a declarat, pentru Pagina de media, că noul său proiect va putea fi văzut la Prima, începând cu 19 octombrie.