joi, aprilie 18, 2024
AcasăȘTIRIDiseară, o echipă va fi eliminată la Asia Express - Drumul Împăraților

Diseară, o echipă va fi eliminată la Asia Express – Drumul Împăraților

Cea de-a cincea etapă Asia Express – Drumul Împăraților a oferit o nouă imunitate unui cuplu de vedete ce a demonstrat că poate face față competiției celui mai dur reality-show. Emi și Cuza au obținut și ei un pașaport de trecere către Georgia, alături de Mihai și Elwira Petre, cele două echipe imune din acest moment. Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare a treia ediţie a stage-ului cu numărul cinci, emisiunea impunându-se ca lider de audienţă, atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivelul publicului din mediul urban.

Diseară, 20 octombrie 2021, de la 20:30, o nouă imunitate va fi oferită, ținând cont de pietrele și bijuteriile pe care concurenții le-au adunat pe traseul de pe Drumul Împăraților. Care este a treia echipă ce își securizează locul în competiție, telespectatorii vor afla în această seară.

Ziua de bilanț a ultimei etape din Turcia va pune pe drum trei echipe ce se vor lupta pentru a-și securiza locul în următoarea țară de pe Drumul Împăraților. La finalul probelor din cursa pentru ultima șansă, difuzată diseară, de la 20:30, pe Antena 1, o echipă va fi eliminată, căci diamantul ascuns în cutia securizată este, de data aceasta, roșu.

Diseară, cele trei cupluri din cursa-ultimatum se vor lupta pe un traseu presărat cu multe misiuni ce au legătură cu recordurile turcești din Guinness Book.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments