sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăȘTIRITruth - Platforma social media a lui Donald Trump

Truth – Platforma social media a lui Donald Trump

După ce a promis, în timp ce era președinte al SUA, că va promova măsuri legislative care să protejeze libertatea de exprimare pe platformele de socializare, Donald Trump a părăsit Casa Albă fără a mișca ceva. Măsurile promise nu au venit, a apărut, în schimb, promisiunea că va scoate pe piață propria platformă de socializare.

În vara acestu an a apărut o pagină de web, pe care Trump posta de unul singur, fără a îngădui comentarii. Toată lumea s-a întrebat dacă asta e ceea ce înțelege Trump când vorbește despre o nouă platformă. Pagina a supraviețuit doar o lună.

Acum, iată, vine vestea că, în sfârșit, chiar am putea avea o platformă în toată legea.

Proiectul Trump Media & Technology Group (TMTG) este organizat pe trei module: 

TRUTH social

TMTG+

TMTG news

Dacă TRUTH Social se dorește o alternativă la Facebook sau Twitter, TMTG + ar urma să fie un serviciu de streaming, după modelul Netflix sau Disney +. Un modul al acestui serviciu ar putea constitui, conform declarațiilor, o alternativă la Youtube. TMTG News ar urma să fie o platformă de știri.

Pe termen mediu, TMTG își propune deschiderea de noi servicii online, de la cele de cloud sau poștă electronică, până la soluții de plată sau e-commerce.

Societatea de achiziții (SPAC) creată pentru acest proiect a fost listată pe NASDAQ, iar cota acțiunilor a cunoscut o creștere de 390%, la momentul anunțului oficial.

Nu s-au comunicat date oficiale legate de dimensiunea investiții, informațiile care circulă pe piață vorbind despre sume care s-ar învârti, deocamdată, în jurul a 200 milioane USD.

TRUTH ar urma să fie lansată într-o versiune beta, cu doar câțiva invitați, în luna noiembrie, în timp ce pentru marele public va fi disponibilă de anul viitor.

Pentru a obține o invitație pentru viitoarea platformă este necesară înscrierea pe pagina dedicată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments