sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăȘTIRISpectacol și emoție la Antena 3, de ziua națională

Spectacol și emoție la Antena 3, de ziua națională

De Ziua Naţională a României, Antena 3 promite spectacol şi emoţie printr-o serie de transmisiuni în direct şi reportaje despre români geniali şi români ce nu vor fi uitaţi şi totodată lansează provocarea „Sunt român pentru că”. Şi pentru ca sărbătoarea să fie completă, nu vor lipsi bucatele tradiţionale româneşti pregătite într-un cooking show care are ca finalitate renovarea unei şcoli.

Pentru că Ziua Naţională a României înseamnă Marea Unire, anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate. Trecem printr-o perioadă în care am suferit împreună, ne-am luptat pentru dreptul a respira şi pare că problemele cu care ne confruntăm nu au o rezolvare, avem nevoie să fim uniţi.

De Ziua Naţională a României, Antena 3 pregăteşte transmisiuni live, reportaje emoţionante, un cooking show la care vor participa patru echipe ce vor lupta pentru renovarea unei şcoli din regiunea pe care o reprezintă, dar şi o provocare simplă pe care am lansat-o deja politicienilor şi la care vă invităm să participaţi.

Miercuri, 1 Decembrie 2021, programul Antena 3 începe la ora 06.00, cu jurnalul matinal prezentat de Ana Iorga, Maria Linda şi Andrei Tomescu.

Începând cu ora 09.00, Nadina Câmpean şi Răzvan Dumitrescu pregătesc o ediţie specială, iar ulterior în intervalul 11.00 – 12.30, Sabina Iosub şi Radu Tudor vor transmite live parada militară organizată de Ziua Naţională.

De la 12.30, Nadina Câmpean prezintă jurnalul de ştiri cu cele mai importante informaţii ale zilei.

Începând cu ora 13.00, patru echipe vor lupta pentru „premiul cel mare” într-un cooking show de Ziua Naţională. Cele patru echipe, care vor reprezenta câte o regiune a ţării, vor găti preparate tradiţionale.

Tot de la ora 13.00, veţi putea vota echipa preferată, în cadrul unui sondaj publicat pe antena3.ro.

Cele patru echipe vor reprezenta câte o şcoală din fiecare regiune, premiul cel mare fiind renovarea unei şcoli.

Între 14.00 şi 15.00, Lorena Burlacu şi Andreea Dumitrache pregătesc o ediţie specială de Ziua Naţională, iar ulterior, între 15.00 şi 16.00, concursul de gătit revine la Antena 3, cu partea a doua.

De la 16.00, Mihaela Bîrzilă vă aşteaptă la Antena 3 cu o mulţime de suprize şi interviuri de excepţie cu oameni care, deşi nu sunt născuţi aici, se pot considera români, iar între 17.00 şi 18.00 urmează ultima parte a cooking show-ului de Ziua Naţională.

Începând cu ora 18.00, aşa cum v-am obişnuit, News Hour with CNN vine cu informaţie, emoţie şi reportaje exclusive.

De la 19.00, Sabina Iosub prezintă o ediţie specială în care vom cunoaşte împreună poveştile unor copii geniali, copii români ce ar putea schimba felul în care privim viaţa şi de care trebuie să fim mândri.

La ora 20.00, Cătălina Porumbel vă aşteaptă într-o ediţie de gală la Antena 3, cu ocazia Zilei Naţionale, iar de la ora 23.00, Antena 3 va transmite concertul „Tot ce-i românesc nu piere” susţinut de Tudor Gheorghe.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments