sâmbătă, februarie 24, 2024
AcasăEditorialAi, n-ai știrea, tragi la poartă

Ai, n-ai știrea, tragi la poartă

Publicam ieri o știre în care era vorba despre anunțul celor de la Snapchat care spunea că nu vor mai include profilul președintelui american, Donald Trump, în recomandări. Cei de la Snapchat se alăturau, astfel, celor de la Twitter, care de vreme bună au decis că stabilesc ei cine și ce are voie să spună, ce e drept și ce se poate… în fine. Știrea era concisă, fără comentarii personale, fără ifose analitice, informația și atât. La monontormedia.ro politica nu reprezintă un subiect, dar uneori, inevitabil, umbra ei se lăbărțează peste multe.

Pe pagina de facebook a Monitor Media, un cititor, ne-a mustrat că, publicând știrea, ne-am dat cu „globaliștii lui Soros” și nu vedem ce se întâmplă acum în Statele Unite. Am recitit știrea. Nicio umbră de Soros, nici brumă de „propagandă soroșistă”, nimic. Informația și atât. Poate ar fi fost mai bine să nu publicăm acea informație? Atunci cu ce eram mai breji decât mega-corporațiile care decid ele ce poate ajunge și ce nu la urechea publicului? Adică exact subiectul știrii.

Folosim, cum e lesne de intuit, de cele mai multe ori, informații furnizate de agențiile de știri. Unicul criteriu cu care operăm, în selectarea știrilor, este relevanța în strictă raportare la zona de preocupare a site-ului. Nimic altceva. Dar știrea, am învățat de ceva vreme, nu mai este doar informație, ci un bulgăre pornit la vale.

Totul începe de la redactarea știrii. Pare simplu, consemnezi o informație și atât. Nu e. O știre poate fi scrisă în multe feluri, tendențios, vădit partizan, sarcastic, senzaționalist etc. Apoi, odată scrisă și publicată, își începe rostogolirea. Unele trec neluate în seamă, altele sunt preluate, adaptate, reformulate, repetate până la saturație în social media, ajustate, transformate în meme-uri care devin sau nu virale, parodiate, comentate, înjurate, folosite drept pretext pentru răsteli sau ca argument în cine știe ce polemici care au început nu se știe când și nu se vor încheia niciodată. Se ajunge, la un moment dat, la punctul la care știrea a devenit absolut irelevantă, e doar o particulă minusuculă, în miezul bolovanului care a adunat straturi peste straturi de orice.

Refuzăm orice contact cu anumite ziare, site-uri, posturi de televiziune pentru că „sunt cu ăia”, rămânem loiali altor media pentru că „sunt d-ai noștri”. Ne indignează când „ai noștri” zic de bine  de „ai lor”. Ce caută ăla (de-ai lor) în studioul de televiziune de la „ai noștri”? De ce dau „ai noștri” știrea despre ăia, care sunt „ai ălora”? Totul e un uriaș vuiet în care informația în sine nu mai supraviețuiește decât cel mult ca pretext. Se reproșează, cu drept cuvânt, prefacerea multor instituții de presă în goarne propagandistice, pentru ca în secunda imediat următoare să se reproșeze altor instituții de presă lipsa de consistentă substanță propagandistică.

Toți am devenit, poate fără să ne dăm seama, arendași pe câte o parcelă de adevăr. Știrea nu mai e menită să informeze, ci trebuie echipată cu încărcătură balistică, pregătită să detoneze și să producă efecte cât mai dramatice. Reproșăm presei lipsa de echidistanță, dar ne supără echidistanța și imediat reformulăm reproșul, solicitând aliniere cu „ai noștri”.

Am mai scris despre toate lucrurile astea și, probabil, va fi nevoie să o mai fac. Avem dreptate atunci când ne declarăm supărați pe partizanatul presei. Dar uităm sau nu realizăm că noi înșine am devenit partizani într-un război pe care nu-l înțelegem foarte bine, despre care nu mai știm când și de la ce a început, nici când și cum s-ar putea termina. Dar, mai ales, nu e al nostru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments