Există filme care impresionează prin atmosferă, aceasta fiind trăsătura care le face memorabile, deși povestea și jocul actoricesc nu au nimic care să se ridice la nivelul producțiilor cinematografice menite să dăinuie.
Lungmetrajul Coma este recomandabil datorită regizorului și nu scenaristului Nikita Argunov. Dacă nu ar fi reușit să inducă privitorului starea de confuzie a personajului principal, este discutabil dacă filmul ar fi meritat să fie urmărit până la capăt. Desfășurarea acțiunii este predictibilă, iar felul în care actorii își interpretează personajele nu ajută deloc povestea să capete esențiala vigoare a filmelor la care te gândești zile în șir după ce le-ai văzut.
Totuși, în primele scene, Nikita Argunov întinde cu îndrăzneală ambele palme spre privitor, îl prinde de gulerul hainei și îl trage cu putere în universul interior al personajului, cufundându-l într-o lume cuprinsă de o accelerată degradare.
După o scurtă și esențială prezentare a planșei arhitecturale a orașului pe care Arhitectul dorea să îl proiecteze, cadrele sunt răsturnare constant. Planul orizontal devine vertical. Cupolele aflate la înălțime se transformă deodată în pavajul pe care calcă personajele. Gravitația are îndoielnică implicare în alcătuirea acelor spații pe care personajul principal le traversează în drumul către el însuși.
Argunov are capacitatea de a transmite spectatorilor starea personajului fără a îi face să se simtă debusolați, ci doar implicați – nu este Inaritu, care în The Revenant are grijă ca oricine să amețească deodată cu personajul, ba chiar induce și ceva din starea de rău a acestuia.
Imaginile și efectele vizuale contribuie semnificativ la amplificarea stării care de la un punct încolo pare să fie însuși subiectul filmului.
Structura este alcătuită din fragmente, crâmpeie, decupaje din realitatea Arhitectului ajuns în acea lume onirică din cauza unui accident auto.
În călătoria sa, încrederea în cea care îi este călăuză declanșează o scenă spectaculoasă, în care ceea ce în mod firesc ar fi fost cădere în gol se preface într-o cădere inversă, de jos în sus.
Dezvăluirea mai multor secvențe ar fi supărătoare, neavând contribuție în fundamentarea recomandării acestui film, ci doar furând celor dornici să îl descopere șansa de a fi surprinși și captivați de maniera impecabilă în care Argunov a ales să spună o poveste nu prea bună.
Alexandru Dumitru Ducuță
Ilustrație: AMDU
