Avertisment: textul de mai jos poate conține “spoilere”. Pentru asta îmi puteți fi recunoscători!
Sunt un consumator împătimit de SF. Adică de SF, nu de ceea ce se livrează azi sub eticheta asta. Atunci când Netflix mi-a promis un serial SF despre prima călătorie spre Marte a unui echipaj uman, m-a pălit o dogoare de euntuziasm. Deși era Netflix. Deși o avea pe Hillary Swank în rolul principal. Erau, deci destule semnale de alarmă, dar am decis să nu țin seama de ele.
Serialul are 10 episoade. Ceea ce înseamnă cu 10 episoade mai mult decât era nevoie. Pentru că e prost. Rectific: cumplit de prost. E filmat bine, montajul e impecabil… Hai că ajungem și la astea, dar să vedem mai întâi despre ce e vorba.
Cum ziceam, primul echipaj uman aflat în drum spre Marte via Lună. Cum e vorba despre o producție Netflix, trebuiau obligatoriu bifate multe căsuțe la capitolul diversitate. Așa că preocuparea pentru diversitate a anulat orice grijă pentru un scenariu coerent, pentru date elementare care ar putea provoca viguroase crize de nervi oricărui autentic pasionat de SF. Comandantul misiunii e ea. Americancă, măritată cu un astronaut ratat, care e și un inginer genial, care e și un tată grijuliu, care are și o fiică adolescentă etc. etc. etc. De ce vă spun toate astea? Pentru că despre asta e vorba în film, de fapt.
Deci ea, Emma Green (Hillary Swank) e comandantul misiunii. E nevrotică, labilă psihic, de o incompetență fără pereche. Cam în fiecare dintre episoade cineva din echipaj sau întreg echipajul trebuie să tragă de ea, să o ajute să se adune, pentru că e mereu ocupată cu plânsul. Dar de fiecare dată ea își revine și le trage câte un discurs mobilizator. Sau dă foc la navă.
Secundul ei e indian. Cu accent mediteranean. Detalii. E complet imbecil, bolnav grav, dar cumva ajunge să fie secundul primei misiuni spre marte.
Kwesi (Ato Essandoh) e cel de-al treilea membru. E britanic. Deci, natural, e negru. Pentru că diversitate. Dar e, de fapt, evreu. Din Ghana. Ce nu e clar? Are rău de spațiu (!) , nu suportă accelerația, nu se pricepe la nimic, e un încurcă lume, dar face parte din primul echipaj plecat spre Marte. Ce nu e clar? Primul episod și-l petrece vomitând. În celelalte episoade se roagă, încearcă să-i convingă pe ceilalți să se roage cu el sau a reușit să-i convingă și organizează rugăciuni în grup.
Lu (Vivian Wu) e chinezoaică. Și lesbiană, dar partidul se opune. Chinezoaică fiind, logic, are o atitudine dușmănoasă față de eroina americancă, dar e prietenă cu… rusul.
Misha (Mark Ivanir) singurul personaj viu din toată ciorba. Deși sunt bifate toate stereotipurile legate de ruși (și vodca, firește, pentru că, nu se știe cum, el reușește să distileze vodcă la bord). E trecut de 60 de ani, orbește, dar face parte din echipaj pentru că are cele mai multe ore petrecute în spațiu, deci e cel mai experimentat. Nu îndeajuns de experimentat pentru a comanda misiunea, pentru că…
Directoarea de misiune de la NASA e, ați ghicit, o femeie. Care e preocupată de politică și agenda feministă. E ineptă, complet incompetentă, dar din nou… are un aer foarte corect politic. De altfel NASA, în producția asta, e o odă adusă diversității.
Astea sunt personajele. Povestea e, cumva, prezentă. Despre ce este vorba? Despre soțul și fiica duduiei comandant. Cu care ea vorbește regulat la telefon. Își dau sms-uri. Pentru că da, au telefoane care au semnal pe lună. Și în spațiu. Și nu există decalaj de timp. Abia spre ultimele episoade încep să realizeze că există decalaj de timp în comunicarea cu NASA, dar nu când intră ei pe Skype să chătuiască puțin cu familiile.
Pe scurt, cam 3/4 din episod ( din oricare episod) e vorba despre fiica duduiei comandant care și-a găsit gagic, despre soțul ei care chestii. Despre cum stau ei la telefon și pe Skype și plâng împreună. Se plânge mult, mult în filmul ăsta. Despre cum își dau ei sms-uri. Pentru că, v-am zis, au telefoane care… ați priceput.
Din când în când povestea se mută pe nava aflată în drum spre Marte. Aici se întâmplă următoarele chestii: Emma e cât pe aci să dea foc la navă. Noroc cu rusul și chinezoaica. Indianul se îmbolnăvește, devine contagios (!!!), se taie pe spate rău, rusul îl capsează. Toți fericiți. Chinezoaica plânge după iubita ei. Negrul-englez-evreu-ghanez se roagă și la orice criză știe clar că doamne-doamne așa a vrut, iar ei nu trebuie să-și bată capul pentru că le rezolvă El pe toate. Rusul orbește. Așa. Că orbește. Iar Emma e mereu pe chat, la telefon, pe sms, are depresii, îi anunță pe ceilalți că ea vrea acasă, că își bagă picioarele, dar cumva ei decid că ea e cel mai bun comandant posibil.
Apoi li se bulește instalația de reciclare a apei. Pe care rusul orb încearcă să o repare, dar nu îi iese. Iar instalația de rezervă e varză, așa cum știau ei de la plecare, dar au plecat așa. Urmează o perioadă de raționalizare a apei, dar Emma, între două conversații pe telefon, mai face și crize provocate de deshidratare. Pentru că ea, eroina, nu își bea cota de apă, ci o folosește ca să ude o plăntuță!
Suprinzător, în ciuda colosalei incompetențe a întregului echipaj, dublată de o și mai mare incompetență la NASA, ajung pe Marte. Între timp mai avem calupuri consistente de telenovelă, intrigă chipurile politică de mâna a șaptea și mesaje mobilizatoare.
Filmul e complet cretin. Scenariștii vin, clar, din telenovele, nu au avut de a face cu știința până acum și nici nu și-au bătut capul. Pentru pasionații genului SF cantitatea de prostii livrată poate fi copleșitoare. Pentru cei mai puțin interesați de SF rămâne întrebarea: cum mama naibii au ajuns toți distrușii ăia cosmonauți? Dar întrebarea e repede alungată de alte întrebări ca: ce fel au ajuns toți bizarii ăia la NASA? nu e nimeni acolo care știe ce face? cât ține bateria la telefoanele lor mobile și la ce rețea sunt abonați?
Tehnic, filmul e bine făcut. Spuneam că imaginea e bine construită, montajul e impecabil, efectele speciale decente (nu mereu). Ilustrația muzicală e minimalistă, ceea ce putea ajuta dacă exista o poveste adecvată. Jocul actorilor e inegal, dar sunt și două prestații remarcabile.
Mark Ivanir, în rolul lui Misha, e foarte bun. De fapt el salvează toată mizeria asta. Wang e inegală, dar are momente grozave. Ceilalți sunt pe măsura rolurilor. Swank, după care nu m-am topit niciodată, are un registru îngust, ceea ce nu e o problemă pentru că mai tot filmul ori plânge ori are depresii.
Pe scurt, dacă sunteți pasionați de telenovele kenyene s-ar putea să vă placă ceva -ceva din mizeria asta. Dacă sunteți interesați de SF, ce naiba căutați pe Netflix?
Serialul e mediocru, pe alocuri chiar imbecil. Ca toate producțiile Netflix are doar obiectivul de a puncta la capitolul diversitate și mobilizator mesaj corect politic. De evitat!
