joi, iunie 13, 2024
AcasăCRONICI ȘI COMENTARIIRocketman - o fasole cinematografică

Rocketman – o fasole cinematografică

Britanicii, în ultimii ani, s-au apucat de făcut filme despre ce au ei mai de soi în muzică. A fost Bohemian Rhapsody, un fel de biografie edulcorată a lui Fredie Mercury, un documentar despre Bee Gees ( mai australieni de fel, dar tot supuși britanici), urmează un film despre Bowie și se vorbește despre un film care ar putea spune povestea celor de le The Who. Ca să fie limpede, nu mi-a plăcut Bohemian Rhapsody, dar îi pot înțelege pe cei care afirmă că le-ar fi plăcut. Când vine vorba despre Rocketman, nu mai am cum înțelege.

E greu de spus care a fost obiectivul producătorilor acestui film. Se dorea un film biografic? O dramă? Un musical? Le-au ratat pe toate.

Ca film biografic filmul eșuează lamentabil, pentru că implicarea lui Elton John și a lui Bernie Taupin e nu doar evidentă, ci supărătoare. În mod evident, Elton John și-a dorit un film care să spună nu povestea sa așa cum a fost, nu povestea sa așa cum și-o amintește el, ci povestea pe care vrea el să o știm despre el. Excesul de edulcoranți, abuzul de locuri comune care ar trebui să mulgă ceva emoții de la spectator nu ajută. EJ nu a simțit nevoia de a povesti, cu onestitate, despre sine și slăbiciunile sale, dimpreună cu momentele sale de sublim. A preferat o caramea leșinată în care toți ceilalți sunt vinovați pentru că el a fost un nemernic, mai puțin el. Avem tatăl rece, care își ia catrafusele și pleacă, mama ușuratecă, trădarea în amor și cam tot ce intră în rețeta fumată a genului. Totul înghesuit laolaltă, pe repede înainte, fără profunzime, fără autentice explorări ale legăturilor de cauzalitate, un ghiveci mobilat, ici-colo, cu momente muzicale scremute.

Sigur că nimeni nu știe mai bine decât EJ cum a curs acea poveste și care au fost trăirile, dar aici nu judec o biografie, ci un produs cinemtografic. Iar produsul e jalnic. Totul e inautentic, forțat, o expirație a unui bosumflat care se străduiește din răsputeri să fie văzut altfel decât e. De asta, filmul biografic eșuează.

Dacă vorbim despre o dramă (cu evidente note biografice) eșecul e și mai evident. O parte dintre motivele înșirate mai sus rămân valabile, dar mai e ceva. Tot filmul are aerul unui episod nereușit din Seinfeld. Am întrerupt filmul de mai multe ori pentru a verifica dacă nu cumva Jason Alexander (George Costanza) a fost distribuit în rolul principal. Sau dacă Jerry Seinfeld ori Larry David au fost implicați în scenariu.

Editorial use only. No book cover usage.
Mandatory Credit: Photo by David Appleby/Paramount/Kobal/REX/Shutterstock (10242448ag)
Taron Egerton as Elton John
‘Rocketman’ Film – 2019
A musical fantasy about the fantastical human story of Elton John’s breakthrough years.

Ședința de terapie de grup, care oferă premisa, firește, unor flashback-uri împopoțonate cu cântecele, e o idee atât de fumată, atât de plictocoasă, atât de stupidă. Ar trebui să încarce cu dramatism, dar e doar o colosală sursă de umor involuntar.

Existența elementelor biografice de referință nu anulează nicicum senzația de rețetă ieftină, abundența de stereotipuri (mama cumva, tata cumva, marele amor și marile trădări etc.etc.) întăresc acea senzație de lipsă de autenticitate despre care vorbeam mai sus. Jocul actorilor nu ajută nici el. Fără excepție, membrii distribuției par jenați de faptul că apar într-o dramă de la reduceri. Inserțiile muzicale, chiar dacă citează multe dintre piesele de succes, din anii ’70, ale lui EJ, sunt forțate și mizează prea mult pe un lirism pe care nici distribuția, nici regizorul nu par să fi avut chef să-l livreze.

Dar lucrul cel mai supărător, trebuie să o repet, e permanenta senzație de lipsă de onestitate, de material ieftin de promovare, prin care EJ și Taupin s-au străduit să ne impună un set de percepții. Și nu le-a ieșit. Insistența cu care ni se repetă că 5% din muzica vândută global la acel moment era muzica lui EJ (statistic incorect!), că el era o natură sensibilă, dar toți cei din jur sunt responsabili pentru rătăcirile lui ș.a.m.d. anulează orice construcție dramatică.

Dacă e să vorbim despre un musical, atunci trebuie să bifăm, o dată în plus, un eșec. Muzica e prost cântată (originalul, inevitabil termen de referință, impune această observație). Inserția momentelor muzicale e forțată și greu justificabilă dramatic, cântatul leșinat cu ochii la cameră dă impresia de producțe off-off-Broadway de mâna a patra. Your Song rămâne un cântec grozav, iar versurile lui Taupin sunt printre cele mai deștepte pe care le-am putea găsi în muzica pop. EJ e un compozitor remarcabil, pălit, uneori, de geniu și un pianist/vocalist de real talent. Doar că în film nu cântă el. Și se simte. E clar că filmul, care e o ratată tentativă de reabilitare, se oprește undeva prin anii ’80, deci trimiterile muzicale sunt la piese ale anilor ’70. Iar ăsta e un neajuns. Lipsesc câteva dintre marile piese ale lui EJ, care ar fi trebuit să fie repere obligatorii într-un film despre el. (de la hit-urile Sacrifice și Nikita la Blessed și This Train Don’t Stop Here Anymore – pe cea din urmă aș fi văzut-o ca temă obligatorie pentru genericul de final).

Filmul, judecând dintr-o perspectivă strict cinematografică e un fel de fasole. Produce multe bășini, dar nu e nimic consistent acolo. EJ și Taupin ar fi putut lăsa niște profesioniști să spună o poveste așa cum trebuia spusă. Au preferat să-și bage nasul și a ieșit asta. Filmul, cum am spus, nu poate fi salvat nici măcar de muzică, pentru că e prost cântată. Taron Egerton (Elton John) îl face pe EJ puțin mai chipeș decât a fost în realitate, dar e plat ca o scândură de coșciug. Jamie Bell (Bernie Taupin ) are o singură expresie, pe asta o livrează. Restul distribuției, am spus-o deja, pare să fi luat totul ca pe un proiect pentru școală, nu ca pe un film la care spectatorilor li se vor cere bani la intrare.

Aprecierile criticilor sunt greu de justificat de substanța cinematografică, așa că, nimic de mirare, accentul e pus pe orientarea sexuală a personajului principal (ilustrată, în film, cu inutile, dar copioase scene de amor homosexual) și tot ce decurge de aici. Elton John nu este și nu a fost un om fain. Ar fi multe de spus despre asta, dar nu e locul aici. Este, totuși, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai ultimei jumătăți de veac și autorul unor piese de referință. Merita mai mult. Dacă nu a primit ce merita, este doar vina lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments