sâmbătă, noiembrie 26, 2022
AcasăEditorialVoce gravă, ton sobru

Voce gravă, ton sobru

Îmi place sau nu să admit, tehnologia și-a vârât binișor șurubelnița în mecanismul existenței mele. Zburdatul online m-a adus în situația de a descoperi voci interesante, de a căuta proximități stranii. Există un număr de identități digitale care au început să capete relevanță pentru identitatea mea digitală. În lipsa unui cuvânt mai adecvat, ne numim prieteni.

Pe mulți nu-i cunosc după chip, pe cei mai mulți nu i-am întâlnit niciodată dincolo de vama lumii electrice. Cu puțini am reușit, cândva, să încheg o conversație. Am încercat, cu ceva vreme în urmă, chiar un experiment. Voiam să descopăr dacă pot naște pui de taifas cu cât mai mulți dintre cei de care mă ciocnesc acolo. N-am putut. Cu câteva remarcabile excepții, conversația ori nu se închega (invazia de emoticoane, pleava abrevierilor sau dezgustătorul deget mare ridicat a aprobare descurajau orice tentativă) ori o lua razna. Mediul digital, modul în care comunicăm aici schimbă ceva din sensul cuvintelor, din felul în care ne articulăm ideile, dar mai ales din felul în care ideile astea se leagă una de alta.

Uneori aveam impresia că discut cu mașinării imperfecte, aflate într-o acută nevoie de reparații capitale. Interlocutori captivi ai unei singure teme (de regulă din zona politichiei), gata să îți împărtășească răstelile, să te ia martor la furia lor neostenită, luați cu totul în stăpânire de robuste porniri belicoase, care, din fericire, nu aveau vlaga necesară evadării din spațiul virtual.

Au fost situații, nu multe, în care limitele vocabularului și reperele culturale să nască dialoguri hilare. Alteori, dimpotrivă, am dat peste interlocutori expresivi, cu certe competențe în complicata îndeletnicire (ei, da!) care poate fi conversația.

Un lucru mi-a devenit tot mai clar. Da, avem nevoie de comunicare și acesta e rostul prezenței noastre aici. Rămânea o întrebare: de ce nu ne hrănim această sete în comunicarea cu cei apropiați, din lumea vie? Iar răspunsul, îngrijorător, dar evident, este că am devenit dependenți de un alt soi de comunicare, una care urmează un alt ritual. Nu ne mai satisface dialogul cu cel de alături, ci ne străbate nevoia asta păcătoasă de a vorbi cu neantul, din care neant așteptăm să se ițească, degrabă, năluci care să valideze ceea ce spunem, într-o formă sau alta. Nu mai reușim să ne concentrăm pe dialogul ordonat cu un interlocutor, pentru că ne-am obișnuit cu revărsarea de vorbe de-a valma, către oricine, către câți mai mulți. Formulările sunt aproximative, emoțiile abreviate, reacțiile limitate de paleta emoticoanelor. Totul e o mimare a mimării comunicării. Dar aste este exact ce căutăm.

Un astfel de teritoriu, stăpânit de astfel de reguli, impune, aproape obligatoriu, o anumită abordare. Nimic nu se poate ridica mai mult de o palmă deasupra frivolului. Rar vreun subiect merită mai mult decât un ton de snoavă și o vorbă într-o doară. Tentativele de sobrietate reprezintă o severă formă de inadecvare.

Cu toate acestea, există printre cei pe care (cum spuneam în lipsă de un cuvânt mai bun) îi numesc prieteni oameni care n-au nicio poftă să țină seama de regulile astea. Și nu e vorba despre cei mulți, care ignoră pentru că nu le-au descoperit ori pentru că nu le înțeleg. Ci despre cei echipați cu o inteligență vie și vrednică înțelegere. Cu voce gravă, ton sobru, aceștia aleg să spună ceea ce au de spus, cu solemnitatea oratorului aflat în fața unei săli pline. Construiesc demonstrații, articulează raționamente, enunță ipoteze. Coerent, circumscris unei anume logici, urmând o anume teză. Totul evadează din spațiul obișnuit al lumii electrice. E ca un vals la un concert de hip hop.

Firește, sobrietatea acestor discursuri nu poate anula meteorologia specifică lumii electrice. Așa că prisosec comentatorii care au citit doar titlul sau cel mult prima fază, lăicuitorii în serie, și comentacii omniprezenți, vrednici în bifarea propriei prezențe. Rareori dezbaterea propusă reușește să ia teritoriul în stăpânire și să supraviețuiască asediului neîncetat al „socializării”.

Aș putea încheia spunând că ei, cei cu voce gravă și ton sobru fac totul mult mai suportabil. Dar adevărul este că lucrurile stau exact invers. Abia descoperindu-i pe ei totul devine aproape insuportabil. Pentru că introduc termeni de comparație de care, să fim serioși, nu are nimeni nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments