Ca un bătrân și împătimit consumator de SF pot spune că există două cărți pe care, de multă vreme, mi le doream ecranizate. Prima ar fi “Întâlnirea cu Rama” a lui Arthur C. Clarke. Cea de a doua trilogia “Fundația” a lui Isaac Asimov. Da, trilogia, pentru că restul titlurilor din serie nu m-au convins.
Ar fi trebuit să mă bucure, deci, vestea că Apple TV produce și se pregătește să lanseze un serial inspirat de seria de romane a lui Asimov. M-am și bucurat. Pentru puțin timp. Până am început să mă lămuresc despre ce e vorba. Și despre ce putea fi vorba, în vremurile astea, decât de o ecranizare în cheia corectitudinii politice?
“Fundația” lui Asimov nu este un roman (o serie de romane) cu cheie. Nu propune tâlcuri greu de descifrat, nu are ambiții stilistice, nu deschide complicate conversații politice. E o poveste. Iar personajul principal nu este nici Hari Seldon, nici Selvor Hardin, nici Catârul. Nici măcar psihoistoria – știința imaginată de Asimov. Dacă vrem să vorbim despre un personaj principal, atunci acesta este umanitatea. Religia sau comerțul ca instrumente ale puterii reprezintă teme profund umane, iar Asimov nu descoperă nimic nou, doar construiește o poveste dintr-un viitor imaginar, plecând de la umanitatea vremii lui.
Temele legate de justiția socială sau corectitudinea politică nu există în literatura lui. Pentru că nu există. Pentru că vremurile erau altele. Pentru că.
Adaptarea seriei sale de romane ar trebui să presupună o transcriere cinematografică a universului imaginat de Asimov. O riguroasă respectare a textului ar fi, desigur, de dorit, dar nu e întotdeauna obligatorie. Sigur e de evitat o prea extinsă depărtare de text și o lectură insistentă în cheie ideologică, tributară angoaselor societății de azi. Or tocmai asta pare să se întâmple cu ecranizarea propusă de Apple Tv.
Primul șoc apare când vine vorba de distibuție.
Salvor Hardin este unul dintre personajele cheie ale seriei. Este un politician abil, șiret, chiar lipsit de scrupule. Sclipitor, fără discuție. Nimic din textul lui Asimov nu vorbește despre rasa căreia i-ar aparține, dar e cert că discutăm despre un bărbat vârstnic. Nu și pentru realizatorii serialului. Pentru că…
Ea este Selvor Hardin în viziunea realizatorilor. Adică o puștoaică de culoare, de 16 ani, cu abilități de ninja (vezi trailerul). Deja am bifat la capitolul diversitate: femeie, de culoare. Pentru că obiectivul fundamental, azi, la Hollywood este bifarea diversități. Respectul pentru text, coerența sunt secundare.
Gaal Dornick este, la Asimov, un tânăr matematician, care devine biograful lui Seldon. Pentru cei de la Apple, Gaal este… ați ghicit. O femeie. Din nou, de culoare.
Eto Demerzel (unul dintre alter ego-urile lui R.Daneel Olivaw) devine și el… tot femeie. De ce? De ce nu? Corectitudinea politică, bifarea diversității, am stabilit, reprezintă obiectivul principal al producției.
Atât Eto cât și Gaal sunt, la Asimov, personaje mai degrabă secundare. În producția Apple, dacă ar fi să judecăm după fișa serialului (ordine de casting, număr de episoade) devin personaje principale.
Exemplele pot continua. Distribuția este un serios efort de bifare a criteriului diversității și nimic mai mult. Regia? Jennifer Phang – femeie -bifat, origine vietnameză – bifat. Câștigătoare a Fairy Tales International Gay & Lesbian Film Festival – bifat. Echipa de scenariști? Diversitate! Totul fiind girat de fiica lui Asimov, Robyn Asimov, deci nicio problemă.
Apoi e trailerul.
Sumbru, întunecat, mult CGI și tot repertoriul hollywoodian de plicticoasă afirmare a “acesta e un film dark, sumbru și chestii”. Aceleași filtre, același repertoriu cromatic, muzica lipsită de imaginație repetând rețeta deja știută. Și diversitate. Tânăra de culoare (adică bătrânul Selvor Hardin) luptând cu… naiba știe cine, pentru că trailerul promite multă violență. Care nu prea există în cartea lui Asimov.
Dar, hei, toată isprava, repet, e girată de fiica lui Asimov! Și atunci ce am avea noi de comentat? Absolut nimic.
E o premieră pe care am așteptat-o multe decenii. Nu mai e cazul acum. Mizeria “justiției sociale” a mânjit tot. De la Star Trek la, iată, Fundația. Obiectivul nu mai e produsul artistic, nici măcar divertismentul, ci propaganda. De fapt la asta se reduce, azi, Hollywood-ul: o uriașa mașinărie de propagandă.
Nimic nu-i împiedică pe cei care vor să promoveze o anumită agendă, să împingă o anume ideologie, dacă vor musai asta, să creeze propria lor substanță. Dar nu pot. Nu sunt în stare. Tot ce pot face e să fure creația altora și să o mânjească în culorile ideologiei lor. Ideologie care, încă o dată, e incapabilă de creație, poate doar desfigura.
Nu mă interesează care sunt convingerile celor de la Apple sau ale fiicei lui Asimov. Nici care sunt valorile la care se închină. Aștept ca ecranizarea unei opere literare să dea dovadă de respect față de acea operă. Și față de cei care au investit atașament în acea operă. Aștept ca atunci când plătesc pentru divertisment să primesc divertisment, nu predici livrate în cheia unei ideologii. Pentru propagandă nu plătesc.
Repet, confiscarea unor mari opere și înhămarea lor la căruța oricărei ideologii e o ticăloșie. Și o uriașă mitocănie. Așa că “Fundația”, în formula propusă de Apple, e o premieră pe care nu o aștept. Nu pentru că resping diversitatea. Ci pentru că îmi repugnă subordonarea produsului artistic imperativului diversității obligatorii.
